keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 104/15.03.2005 Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la manifestarea Festival Student Fest organizată de OSUT- Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest

15.03.2005

Hotararea Consiliului Local 104/15.03.2005
Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la manifestarea Festival Student Fest organizată de OSUT- Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2005- 019899/ 21.02.2005 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004;
Având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală;
În conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală;



HOTARASTE

Art.1: Se aprobă participarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în calitate de coorganizator la manifestarea "Festival Student Fest" organizată de OSUT- Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest în perioada ianuarie- iunie 2005, la Timişoara.

Art.2: Se aprobă alocarea sumei de 50.000.000 lei de la bugetul local, din cap.59.02. "Cultură, religie şi acţiuni sportive" (59.02.50 "Alte acţiuni culturale")., pentru manifestarea prevăzută la art.1.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestei manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.

Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Biroul Relaţii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.

Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- OSUT- Organizatia Studentilor din Universitatea Timişoara;
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
VALENTIN MOLDOVAN
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI

Atasament: Referat_Student_Fest.pdf

Red. 2ex L.P.

ROMÂNIA JUDEŢUL TIMIŞ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA BIROUL RELAŢII PUBLICE SC2005- 019899/ 21.02.2005

APROBAT PRIMAR, GHEORGHE CIUHANDU

Bd. C.D. Loga nr. 1, Timişoara, tel/fax: +40 256 -204886, e-mail: [email protected] internet: www.primariatm.ro

REFERAT Privind participarea Consiliului Local în calitate de coorganizator la manifestarea

„Festival Student Fest” organizată de OSUT- Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest

Referitor la solicitarea nr. SC2004 - 019899/ 16.11.2004 a OSUT- Organizaţia

Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara privind organizarea manifestării „Festival Student Fest”, ce se va desfăşura în perioada ianuarie- iunie 2005, la Timişoara.

Festivalul Student Fest este un proiect cultural pentru tineret care şi-a câştigat în timp prestigiu la nivel est european, cât şi un loc bine definit în calendarul cultural naţional. Proiectul îşi propune stimularea participării tinerilor la actul cultural,susţinerea afirmării unei vieţi culturale diversificate - arte plastice, teatru, muzică, film, arhitectură, design vestimentar, şi menţinerea multiculturalităţii ca element cheie a coeziunii sociale a spaţiului timişean

Propunem, având în vedere OUG nr. 45/ 2003 privind finanţele publice locale, aprobată prin Legea nr.108/ 2004, având în vedere art. 38, lit (d) şi (p) din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală şi în conformitate cu art.46 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, alocarea sumei de 50.000.000 lei din cap.59.02 „Cultură, religie şi acţiuni sportive” (59.02.50 „Alte acţiuni culturale”). Detalii referitoare la această manifestare se află în materialul anexat.

Manifestarea a fost inclusă pe Agenda Culturală 2005. Adrian Bodo Smaranda Haracicu Director Economic Şef Serviciu Buget- Investiţii Adrian Bragea Lavinia Popescu Sef Birou Relaţii Publice Inspector de specialitate

Mirela Lasuschevici Avizat Juridic