keyboard_arrow_up

Consiliul Local Timisoara

Hotararea 100/27.05.2003 privind preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara de la Consiliul Local Şag a terenului în suprafaţă de 16,00 ha pe care se află rampa de deşeuri de la Parţa - Şag

27.05.2003

Hotararea Consiliului Local 100/27.05.2003
privind preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara de la Consiliul Local Şag a terenului în suprafaţă de 16,00 ha pe care se află rampa de deşeuri de la Parţa - Şag


Consiliul Local al Municipiului Timisoara

Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 5983/07.04.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, turism, sport şi culte, Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa nr. 1328 din 25.03.2003 a Consiliului Local Şag ;
Având în vedere procesul verbal din data de 01.04. 2003 a Comisiei de negociere constituită în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 21/2000;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(c),(d), (f),(r) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;


HOTARASTE

Art.1: Se aprobă preluarea de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara de la Consiliul Local Şag a terenului înscris în C.F. 3454 Şag cu nr. top CD59 şi NDS60 în suprafaţă de 16,00 ha, pe care se află amplasată rampa de deşeuri Parţa Şag, pe bază de contract de închiriere, pe o perioadă de 3 ani.
Art.2: Se aprobă plata chiriei pe terenul prevăzut la art.1 în sumă de 1 miliard lei /an,din bugetul local, capitolul 63.02.04, în rate lunare la care se adaugă TVA.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara,
- Direcţiei Juridice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului de Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- SC RWE RETIM ECOLOGIC SERVICE SA
- Consiliului Local Şag
- Mass - media locale.


Presedinte de sedinta
SILVIU SARAFOLEAN
Contrasemneaza
SECRETAR IOAN COJOCARI